Venitul bugetului local al sectorului 5, a crescut în doar un an, cu 26%

Conform Stiripesurse.ro, până la data de 07.10.2021 Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 a încasat venituri în sumă de aproximativ 123.040.000 lei, acestea fiind mai mari cu 26% față de aceeași dată din 2020 (an în care nu s-au putut emite acte de executare silită datorită pandemiei) și mai mari cu 12% față de încasările de la aceeași dată din anul 2019.

 

Încasări la data de 07.10.2019

Încasări la data de 07.10.2020

Încasări la data de 07.10.2021
Aproximativ 109.890.000 leiAproximativ 97.550.000 leiAproximativ 123.045.000 lei

 

Creșterea gradului de încasare a taxelor și impozitelor locale ce se fac venit la  bugetul local al Sectorului 5,  are la bază în principal:

–         Încrederea cetățenilor în noile servicii oferite de Direcțiile componente ale Primăriei Sectorului 5 sau coordonate de aceasta, în special de Directia de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 5 care a implementat modul de lucru online cu contribuabilii și a informatizat fluxul de documente, integrându-se eficient în strategia  de digitalizare a administrației publice promovate de  Guvernul României.

De asemenea, persoanele cu grad de handicap, pensionari și alte categorii de cetățeni fără posibilități de accesare a sistemelor informatice au fost ajutate de către funcționarii instituției în rezolvarea solicitărilor lor, inclusiv prin depunerea directă a actelor la ghișeele instituției și la eliberarea  actelor  solicitate în format fizic.

–         Digitalizarea administrației publice locale care a reprezentat un proces în care Primăria Sectorului 5 a înregistrat un salt important prin implementarea de noi aplicații informatice, respectiv, platformele de comunicare la distanță www.public.ditl5.ro (Avansis) și www.conectX.net (ConectX)  și  încheierea de  protocoale cu alte instituții în vederea  soluționării mult mai rapide a solicitărilor contribuabililor.

Accelerarea digitalizării este deja resimțită în întreaga societate pe fondul restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii virusului, inclusiv în administrația publică.

– Metodele moderne de plată a impozitelor si taxelor locale care au fost puse la dispoziția cetățenilor sectorului, de către Primăria Sector 5 și Direcția de Impozite și Taxe Locale, respectiv:

–  MobilPay Wallet – prin intermediul aplicației mobile;

–  Ghiseul.ro – prin intermediul internetului;

–  Stațiile de plată Selfpay, Qiwi, Centrul de plăti UN-DOI;

– Westaco – prin   benzinăriile OMV și Petrom;

–  C.E.C Bank și Poșta Română – numerar;

– Banca Transilvania – prin direct debit.

În luna martie a anului curent au fost puse la dispoziția cetățenilor încă 3 terminale de plata SelfPay, unul în Primăria Sectorului 5, celelalte două fiind amplasate la sediile Direcției de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5, sediile Mihail Sebastian și Piața Națiunile Unite.

De asemenea, din dispoziția primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 își desfășoară activitatea și în modul de asistență, la locația Izvor,  unde cetățenii pot adresa direct funcționarilor diferite solicitări, sesizări sau informații.


Doriți să primiți noile mesaje pe email?

Vă puteți la newsletterul Dream Residence în formularul de mai jos.


Lasă un comentariu